Mi-am pus intrebari legate de genul acesta de rau din viata zilnica pana la raul care duce la genocide…in momentul de fata citesc o care interesanta: “Psihologia minciunii” de  M. Scott Peck, care imi raspunde la unele intrebari. Autorul este psihiatru si abordeaza problema raului din perspectiva crestina.

Unul din motivele pentru care devenim rai se afla in familie, locul in care ne pregatim pentru viata, locul in care ar trebui sa primim tot ce avem nevoie pentru a ne descurca ca si adulti. Dar ce se intampla cand lipsesc multe din elementele din familie care ar trebui sa ne asigure stabilitatea si echilibrul de care avem nevoie ca si copii si in dezvoltarea ulterioara?

“ori de cate ori exista un deficit major in educatia parentala, e foarte probabil ca respectivul copil sa raspunda la acest deficit presupunand ca el este cauza deficitului si dezvoltand, prin urmare, o imagine de sine negativa nerealista”.

De multe ori ca sa tratezi raul trebuie sa mergi la radacina, sa cauti sursa raului.

Totusi raul este o chestiune si de vointa pentru ca, la un moment dat, alegi sa il urmezi pe Dumnezeu sau alegi sa te opui Lui, sa te dai raului. Nu exista cale de mijloc, nu poti fi “caldicel”. Insusi Isus spune: “Oricine va voi sa-si salveze viata o va pierde si oricine isi va pierde viata de dragul Meu o va gasi”.

Nu am inca un raspuns la intrebarile initiale, dar este o provocare de a ne raspunde la asemenea intrebari, de a ne uita la noi insine. Stiu ca raul provine din mediul familial, dar este si o cale pe care inveti sa umbli prin deciziile pe care le iei. Nu te poti impotrivi raului de unul singur, nu poti sa-l biruiesti. Deoarece noi ne nastem in natura noastra pacatoasa, cred ca este nevoie ca Isus sa devina o realitate in viata noastra, sa-L lasam pe El sa faca schimbarea de care avem nevoie.

Romani 8:28

Cand vedem toate evenimentele vietii si ne uitam in urma ne dam seama cat de adevarat este acest verset. Dar ce facem cand suntem in focul evenimentelor? Avem puterea sa spunem ca asa este? Sa-i multumim Domnului pentru incercari, pentru lucrurile pe care le consideram a fi rele in trairea noastra asa cum Ii multumim pentru evenimentele si lucrurile care ne plac?

Avem noi incredintarea ca toate lucrurile, chiar toate lucrurile, lucreaza impreuna spre binele nostru, al celor ce-L iubim pe Dumnezeu?

Avem noi puterea sa ne lasam deplin in bratul Domnului? Sa spunem: “in farame sparge-mi voia, sa se faca dupa sfantul Tau cuvant?”

Noi consideram ca suntem dezamagiti de Dumnezeu cand El nu ne raspunde la rugaciuni, la asteptarile noastre. Intrebarea care se pune este: oare Dumnezeu nu este dezamagit de noi, cand desi vedem cum El lucreaza in vietile noastre, dam din picior ca un copil suparat si intrebam “De ce?”

Sunt multe intrebari si pentru fiecare se poate naste o intreaga discutie. Dar cred ca ar trebui sa intelegem ce inseamna trairea zilnica cu Dumnezeu, sa ajungem la un asemenea nivel al relatiei cu Domnul nostru, incat sa-L simtim, sa-I simtim prezenta in umblarea noastra zilnica. Si in mod sigur vom avea si experiente cu Dumnezeu; cu unele nu o sa fim de acord, nu le vom agrea, dar trebuie indepartata zgura din vietile noastre. Nu mai stim intr-adevar ce inseamna umblarea cu Dumnezeu, ce inseamna sa fii o lumina pe cararea vietii, pentru ca cei ce ne vad sa poata spune: “are ceva diferit, are ceva aparte”.

Pana nu demult consideram ca daca ma rog pentru intelepciune, maturitate, crestere spirituala si multe altele, Dumnezeu mi le va da pana la urma datorita insistentelor mele. Imi imaginam si speram ca peste noapte sa ma trezesc mai intelept, mai matur. Ma uit in urma zambind si ma intreb acum daca as fi stiut ce urmeaza as mai fi cerut atatea? Am aflat pe pielea mea, ca Dumnezeu asculta rugaciunile, dar nu cum am crezut eu. Dumnezeu mi-a dat incercari pentru dezvoltarea calitatilor cerute.

Cred ca asa este si cu credinta, pe parcursul vietii avem presarate obstacole, momente cand ne este incercata si testata credinta noastra. Ce facem cand nu este asa cum noi ne imaginam si ne dorim?

Sunt cel putin doua versete care m-a ajutat foarte mult si sprijinit in momentele de cumpana:

“Caci eu stiu gandurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, ganduri de pace si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde.” Ieremia 29:11

si:

“Caci gandurile Mele nu sunt gandurile voastre, si caile voastre nu sunt caile Mele, zice Domnul.

Ci cat sunt de sus cerurile fata de pamant, atat sunt de sus caile Mele fata de caile voastre si gandurile Mele fata de gandurile voastre.” Isaia 55:8-9

Am ajuns la concluzia ca: planul lui Dumnezeu este perfect in toate detaliile!

Sunt si eu plecat din tara la munca de curand. Mare mi-a fost mirarea si socul sa vad ca romanii in general (cu mici exceptii as putea spune) sunt altfel. Este o lume plina de reguli nescrise de cei care au fost prima data aici. Este adevarat ca au tras, s-au zbatut si au indurat multe pana au ajuns unde sunt.
Dar tocmai datorita faptului ca ei stiu ce inseamna inceputul intr-o tara straina ar trebui sa aiba mai multa ingaduinta cu cei noi.
Sau din cauza luptei pentru existenta au devenit mai insensibili?

Stiu ca in jungla vietii, in lupta pentru existenta ai cel putin 2 posibilitati: sa te faci mai rau, sa te inaspresti sau sa devii mai bun.
Stiu pentru ca noi insine ca si familie am trecut prin anumite experiente care ne-au zdruncinat din temelii. Decizia noastra a fost sa devenim mai buni si sa ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Nu stiu in ce masura am reusit, dar inca ne straduim.

Deci, de ce nu suntem mai uniti? Poate pentru ca neamul nostru de romani nu este unit in principal? Si asta o vezi in toate domeniile, de la eventualele conflicte pe strada, cand un roman este atacat si gramada sta si se uita sau trece nepasatoare, pana la evenimentele politice cand romanii sunt agresati in alte tari si nu se ia absolut nici o masura.

De ce avem atatea asteptari? Poate pentru ca la randul nostru am trecut prin greutati si am fost sau nu ajutati? Poate pentru ca pentru ajutorul nostru asteptam mai mult decat un “Multumesc!” si recunostinta vesnica?

De ce cand ajutam nu o putem face total dezinteresati?

De ce cand cel de langa noi se ridica cu o treapta devenim invidiosi?

Cand suntem in afara se vede mai bine cine suntem noi romanii?

Se vrea un blog cu si despre romani.

Nu stiu inca in ce masura o sa reusesc sa-l actualizez, dar daca devine interesant o sa-mi dau silinta sa fie actualizat cel putin saptamanal.